NU ÎNVĂȚĂM PENTRU ȘCOALĂ, CI PENTRU VIAȚĂ!
SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII
03 - 07 aprilie 2017
Săptămâna 03 - 07 aprilie este considerată la nivel național Săptămâna Prevenirii Criminalității, ocazie prin care Poliția Română desfășoară activități cu scopul sensibilizării populației cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi în scopul implicării în activităţi cu caracter preventiv.
Vineri, 07.04.2017, Biroul Rutier al Poliției Municipiului Tecuci a desfășurat în cadrul unității noastre școlare, începând cu ora 10:00, o activitate de prevenire a implicării în accidente rutiere.
Activitatea coordonată de subcomisar Catană Costache și agenții principali Nițu Eduard și Dănăilă Alex a constat în desfășurarea unei întâlniri cu elevii claselor a IV-a A, B, C și a III-a C, ocazie cu care s-au prelucrat următoarele: